Nichi Ursei

Născut la 09.02.1948, comuna Stoileşti, judeţul Vâlcea.

Absolvent al Şcolii Postliceale Sanitare şi al Şcolii Populare de Artă (secţia actorie).

– Membru al Clubului Umoriştilor Vâlceni (din 1995 până în prezent, preşedinte).

– Membru al Societăţii Culturale “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea.

– Membru al Uniunii Epigramiştilor din România.

Între anii 1990 – 1991 editează în calitate de copatron revista „TELEHAZ”.

Din 1995 şi până în prezent este redactor-şef adjunct la revista „ŢÂNŢARUL”.

A publicat de-a lungul timpului proză umoristică, fabule, epigrame şi cronici rimate în peste 30 de publicaţii locale sau naţionale.

În anul 2005, în colaborare cu CJCPCT Vâlcea a iniţiat şi organizat Festivalul de Satiră şi Umor „Povestea Vorbii” – în prezent aflat la cea de a XIII-a ediţie.

A prefaţat cinci volume de umor ale unor confraţi.

Este inclus în peste 80 de antologii sau culegeri naţionale de epigrame sau umor.

În anul 2011, Uniunea Epigramiştilor din România îi acordă premiul „pentru activitate managerială de cenaclu”.

A publicat volumele:

– „Zâmbete în colţul gurii” – proză umoristică şI poezie, Râmnicu Vâlcea, Editura Almarom, 1996.

– „Singur printre epigramişti” – epigrame, Râmnicu Vâlcea, Editura Conphys, 1997.

– „E bine şi aşa rău” – epigrame, Râmnicu Vâlcea, Editura Silviana, 2013.

– „Pagini din ISTORIA EPIGRAMEI VÂLCENE” – Iaşi, Editura Rotipo, 2017.

Câştigător a numeroase premii naţionale.