Născut la 14 august 1949, în oraşul Târgu-Jiu, județul Gorj. A absolvit cursurile Liceului Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza (1967), Şcoala Militară de Ofițeri activi de Artilerie Sibiu (1970) şi Facultatea de Ştiințe Juridice şi Administrative a Universității „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, cu diploma de la Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu , a fost ofițer activ în cadrul unităților M.A.N. (1970-1998). În prezent este pensionar.
Membru al cenaclului HOHOTE, Târgu-Jiu ( încă preşedinte în funcție, fără prea multă activitate, adică aproape fără cenaclu) Membru al Societății Umoriştilor Gorjeni (SUG), Membru al U.E.R.
Publicații în presă sau în volume: HOHOTE, revista umoriștilor gorjeni,- „PANN DURU” – Foaie de tot râsu’ – publicație umoristică, apare când vrea pixul directorilor fondatori (Dobreanu Marian, Valentin Groza, Florian Saioc) / ultima apariție / 3 noiembrie 2018, ocazional mai apare ca „Jurnal de piftii” sau „Cantemiriștii”; – „Panndurii cârcotaşi” –V. Groza şi Marian Dobreanu , volum de epigrame şi poezii satirice, 2003, colecția „Hohote”, Tg-Jiu, – „Catrene de …doi lei” – Vasile Nelu şi Marian Dobreanu, 2004, colecția „Hohote”, Tg-Jiu, – „Glume la…Masa Tăcerii” , antologie bilingvă (română-engleză), M. Dobreanu, Sorin Lory Buliga şi Cătălina Pănoiu, 2005, colecția „Hohote”, Tg-Jiu, – „Glume la…Masa tăcerii” , antologie bilingvă (română-franceză), Marian Dobreanu şi Eugen Deutsch, 2006, colecția „Hohote”, Tg-Jiu; – „Glume la…Masa tăcerii” , antologie bilingvă (română-germană), Marian Dobreanu şi Dumitru Dănău, 2007, colecția „Hohote”, Tg-Jiu; „Glume la…Masa tăcerii” , antologie – 2008 colecția „Hohote”, Tg-Jiu; Epigramele gorjenilor de ieri și de azi, antologie, Editura C.J.C.P.C.T Gorj, Colecția „HOHOTE”, Târgu Jiu, 2011, Gorjul în patru… rânduri, epigrame și catrene, Ed. Măiastra, colecția „HOHOTE”, Târgu Jiu, 2012, Gorjul umoristic, antologie, Editura C.J.C.P.C.T Gorj, Colecția „HOHOTE”, Târgu Jiu, 2013, Așa s-a născut… Geneza, poezie și catrene umoristice, colecția „HOHOTE”, Târgu Jiu, 2016, inclus cu cel puțin 1-2 catrene în multe din antologiile de epigramă începând din anul 2002; – premiat la mai multe festivaluri naționale de umor (Vaslui, Buzău, Cluj-Napoca, Băileşti, Râmnicu-Vâlcea, Vișeul de Sus, Alba Iulia, Turceni, Târgu Jiu, Craiova ş.a).
Pseudonime: Pann Duru’, Durpanu, Brodeanu, Gogu Magherescu, Grig M. Dobreanu, Robin Grămădeanu, Marga N. Bordeianu, Armand Buiorean.